Sute de articole de îmbrăcăminte, în valoare de aproximativ 250.000 lei, confiscate în Portul Constanţa Sud Agigea

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, împreună cu lucrătorii vamali și lucrători din cadrul Serviciului Poliției Transporturi Maritime, au descoperit într-un container sosit în Portul Constanţa Sud Agigea din Jebel Ali (Emiratele Arabe Unite), sute de articole de îmbrăcăminte, susceptibile a fi contrafăcute, în valoare de aproximativ 250.000 lei, dacă ar fi fost originale.

 

În data de 28.09.2017, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, împreună cu lucrătorii vamali și lucrători din cadrul Serviciului Poliției Transporturi Maritime, au efectuat, în baza analizei de risc, controlul amănunțit la un container sosit din Jebel Ali (Emiratele Arabe Unite), pentru o societate comercială cu sediul pe raza județului Ilfov. Administratorul societăţii comerciale în cauză este un cetăţean sirian, în vârstă de 44 de ani, cu reședința pe raza județului Ilfov.

În urma controlului au fost descoperite 847 bucăți articole de îmbrăcăminte, ce purtau însemnele unor mărci cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute.

Bunurile, în valoare de 249.872 lei dacă ar fi fost originale, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor de către lucrătorii vamali, iar poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în circulaţie, fără drept, a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate.

  • Sute de articole de îmbrăcăminte, în valoare de aproximativ 250.000 lei, confiscate în Portul Constanţa Sud Agigea
  • Sute de articole de îmbrăcăminte, în valoare de aproximativ 250.000 lei, confiscate în Portul Constanţa Sud Agigea

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe