Plase tip monofilament, dispozitiv pentru pescuit electric şi peşte fără documente legale, confiscate de poliţiştii de frontieră tulceni

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au depistat șase cetățeni români care desfășurau activități de pescuit ilegal cu plase tip monofilament în lungime de aproximativ 1500 m, respectiv cu un dispozitiv pentru pescuit electric și care dețineau peste 50 kilograme de pește din diferite specii, fără să aibă documentele legale.

În data de 21.04.2018, poliţiştii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Sulina, aflați în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu, au efectuat un control la un adăpost pescăresc, în zona Gura Portiței, unde au identificat două persoane care transportau mai mulți saci voluminoși. Persoanele în cauză nu-și justificau prezenta în zonă, fapt pentru care polițiștii de frontieră i-au dus la sediul instituției pentru cercetări.

În urma verificărilor, s-a constatat că este vorba de cetățenii români M.V. și P.I., în vârstă de 39, respectiv 43 de ani, iar în saci au fost descoperite 23 bucăți plase monofilament, în lungime totală de 1350 metri, interzise la deținere.

În data de 22.04.2018, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Tulcea aflați în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu pe raza localităţii Dunavățul de Jos, pe canalul Vanghelie, au oprit pentru control o ambarcațiune condusă de cetățeanul român H.L., în vârstă de 43 de ani, domiciliat pe raza judeţului Tulcea.

În urma verificărilor a fost descoperită în apă, lângă ambarcațiune o sacoșă din plastic. Procedând la ridicarea acesteia s-a constatat că în aceasta se afla un dispozitiv electric folosit pentru pescuit.

Și polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Tulcea, aflați în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu pe raza localităţii Colina, județul Tulcea, în apropierea Lacului Razelm, au procedat la executarea semnalelor de oprire a autoturismului marca Dacia, model 1300, însă conducătorul auto și-a continuat deplasarea, ulterior abandonând autoturismul pe câmp.

În urma controlului efectuat asupra autoturismului a fost descoperită în portbagaj cantitatea de 31,8 kilograme de pește, din speciile caras, plătică, raci și crap, în stare proaspătă.

În continuarea cercetărilor polițiștii de frontieră au constatat că autoturismul era condus de cetățeanul român C.R., în vârstă de 25 de ani, domiciliat pe raza judeţului Tulcea, care a declarat că nu deține documente legale pentru cantitatea de pește.

De asemenea, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Pardina aflați în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu pe raza localităţii Pătlăgeanca, au depistat în zona inundabilă, doi cetățeni români, E.V., în vârstă de 19 de ani și Z.M., în vârstă de 20 de ani, ambii domiciliați pe raza județului Tulcea, care desfășurau activități de pescuit comercial, cu plase tip monofilament.

În urma verificărilor a fost descoperită cantitatea de 22 kilograme de pește, din specia crap, în stare proaspătă și 145 metri plase monofilament.

Întreaga cantitate de pește din diferite specii a fost predată unor societăţi comerciale de profil, conform procedurile legale, iar poliţiştii de frontieră fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „pescuit electric, deținerea aparatelor și dispozitivelor care distrug resursele acvatice vii prin curentare”, „producerea, importul, deținerea, comercializarea sau utilizarea uneltelor de plasă de tip monofilament”, „pescuit comercial sau sportiv fără licență sau a autorizației de pescuit ”, „pescuitul comercial în habitatele piscicole naturale prin orice metode și mijloace al peștilor și al altor viețuitoare acvatice în perioada de prohibiție”, „producerea, importul, comercializarea, deținerea sau folosirea la pescuit de către persoanele neautorizate a năvoadelor, voloacelor, prostovoalelor, vârșelor, vintirelor, precum și a altor tipuri de unelte de pescuit comercial” respectiv „deținerea, transportul sau comercializarea fără documente legale a peștelui și altor viețuitoare acvatice obținute din pescuit ori produselor din pește”.

  • Plase tip monofilament, dispozitiv pentru pescuit electric şi peşte fără documente legale, confiscate de poliţiştii de frontieră tulceni
  • Plase tip monofilament, dispozitiv pentru pescuit electric şi peşte fără documente legale, confiscate de poliţiştii de frontieră tulceni
  • Plase tip monofilament, dispozitiv pentru pescuit electric şi peşte fără documente legale, confiscate de poliţiştii de frontieră tulceni
  • Plase tip monofilament, dispozitiv pentru pescuit electric şi peşte fără documente legale, confiscate de poliţiştii de frontieră tulceni

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe