Peste 60 kilograme de peşte fără documente legale, confiscate de poliţiştii de frontieră tulceni

Poliţiştii de frontieră tulceni au descoperit doi cetăţeni români care transportau, cu un autoturism, cantitatea de 65 kilograme peşte, fără documente legale.

În data de 20.03.2019, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Tulcea, acţionând în baza unei informaţii, au oprit în dreptul localităţii Zebil,  judeţul Tulcea, un autoturism în care se aflau două persoane.

Astfel, în cadrul verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că cei doi sunt cetățenii români, V.M. şi V.G.,  în vârstă de 40, respectiv 46 de ani, ambii cu domiciliul pe raza judeţului Tulcea.

În urma controlului efectuat asupra autoturismului, polițiștii de frontieră au descoperit în habitaclul autovehiculului, trei saci în care se afla cantitatea de 65 kilograme de peşte, specia fitofag, în stare proaspătă, pentru care persoanele în cauză nu deţineau documente legale.

Întreaga cantitate de pește a fost predată unei societăţi comerciale de profil, conform procedurilor legale, iar poliţiştii de frontieră fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de “deţinerea și transportul fără documente legale a peştelui şi altor vieţuitoare acvatice obţinute din pescuit ori produselor din peşte”, la finalizare fiind dispuse măsurile legale care se impun.

  • Peste 60 kilograme de peşte fără documente legale, confiscate de poliţiştii de frontieră tulceni

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe