Peste 100 kg peşte fără documente legale, confiscate de poliţiştii de frontieră constănţeni

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au depistat, în zona de competenţă a P.P.F. Midia, un cetăţean român care transporta, cu un autoturism, cantitatea de 103 kilograme peşte în stare proaspătă fără documente legale.

În data de 23.03.2017, în jurul orei 10.30, un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul Grupului de Nave Constanţa a oprit pentru control, în zona de competenţă a P.P.F. Midia, un autoturism marca Audi A4, înmatriculat în Bulgaria, condus de cetăţeanul român D.F., în vârstă de 21 de ani, domiciliat pe raza judeţului Tulcea.

În urma verificării autoturismului a fost descoperită cantitatea de 103 kg peşte în stare proaspătă din specia caras, pentru care conducătorul auto nu a putut prezenta documente legale de provenienţă şi transport.

 Poliţiştii de frontieră constănţeni au ridicat în vederea confiscării întreaga cantitate de peşte, care a fost predată spre valorificare unei societăţi comerciale de profil, conform procedurilor legale şi efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere, transport sau comercializare fără documente legale a peştelui, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 64, lit. h din O.U.G. 23/2008.

  • Peste 100 kg peşte fără documente legale, confiscate de poliţiştii de frontieră constănţeni

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe