Două autoturisme căutate de autoritățile din Italia, respectiv România, descoperite pe raza județului Constanta

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, în cooperare cu poliţişti din cadrul I.P.J. Constanţa și cu sprijinul reprezentanților Registrului Auto Român, au descoperit pe raza judeţului Constanţa un autovehicul marca Jaguar, model XKR-S, căutat de autorităţile din Italia și un autovehicul marca Audi, model A4, căutat de autoritățile din România.

În data de 31.08.2017, acționând în baza unei informaţii, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, în cooperare cu poliţişti din cadrul I.P.J. Constanţa - Serviciul de Investigații Criminale și cu sprijinul reprezentanților Registrului Auto Român, au desfăşurat o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii traficului internaţional cu autoturisme furate în zona de competență.

Astfel, a fost identificat pe raza judeţului Constanţa un autovehicul marca Jaguar, model XKR-S, despre care existau informaţii că se află în atenţia autorităţilor.

În urma verificărilor, s-a stabilit că autoturismul este căutat de autorităţile din Italia, în vederea confiscării din data de 12.12.2015, iar posesorul acestuia este cetăţeanul italian C.N., în vârstă de 49 de ani, domiciliat în Italia.

Bărbatul a declarat că a achiziționat autovehiculul de la o firmă din Italia contra sumei de 12.000 euro și nu avea cunoştinţă despre faptul că mijlocul de transport este căutat de către autorităţi.

În aceeași zi, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă - Grup Nave Constanța, în cooperare cu poliţişti din cadrul I.P.J. Constanţa - Serviciul de Investigații Criminale și cu sprijinul reprezentanților Registrului Auto Român, au identificat pe raza judeţului Constanţa un autovehicul marca Audi, model A4, despre care existau informaţii că se află în atenţia autorităţilor.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii de frontieră au constatat că autoturismul este căutat de autorităţile din România, în vederea confiscării din data de 12.04.2017, iar posesorul acestuia este cetăţeanul român M.I., în vârstă de 60 de ani, domiciliat pe raza județului Constanța.

Bărbatul a declarat că nu avea cunoştinţă despre faptul că mijlocul de transport este căutat de către autorităţi.

Autoturismele, evaluate la aproximativ 55.000 de euro, au fost indisponibilizate la sediul Gărzii de Coastă până la finalizarea cercetărilor, iar poliţiştii de frontieră, în ambele cazuri, efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire.

  • Două autoturisme căutate de autoritățile din Italia, respectiv România, descoperite pe raza județului Constanta

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe