Doi cetățeni albanezi, opriți la frontiera cu Bulgaria

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, în cooperare cu lucrători din cadrul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Constanța, au depistat, în apropierea frontierei de stat, doi cetățeni albanezi care au încercat să intre ilegal în România din R. Bulgaria, pe jos, pe la frontiera „verde”. Persoanele în cauză au fost predate autorităților de frontieră bulgare, în vederea continuării cercetărilor.

În data de 28.08.2018, în jurul orei 09.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Băneasa, judeţul Constanţa, în cooperare cu lucrători din cadrul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Constanța – Postul de Poliție Dobromir, au depistat pe raza localității Pădureni, judeţul Constanţa, două persoane care se deplasau pe jos, dinspre frontiera cu Bulgaria spre interiorul țării. 

Deoarece persoanele în cauză nu îşi justificau prezenţa în zonă, acestea au fost duse la sediul Sectorului Poliției de Frontieră pentru cercetări.

În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că persoanele în cauză sunt cetăţeni albanezi, de 28, respectiv 40 de ani. Aceștia au declarat că intenţionau să ajungă într-un stat din vestul Europei.

În cauză, poliţiştii de frontieră, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia, efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat.

Totodată, au fost întreprinse demersurile necesare pentru punerea în aplicare a acordului de readmisie româno-bulgar, cetățenii albanezi fiind predați autorităţilor bulgare, pentru continuarea cercetărilor şi luarea măsurilor legale.

  • Doi cetățeni albanezi, opriți la frontiera cu Bulgaria

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe