Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au depistat în apropierea localității Rasova, doi cetățeni români care transportau cu ajutorul a două autoutilitare cantitatea de 3000 litri de motorină, fără documente justificative.
În ziua de 24.03.2024, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Băneasa au observat două autoutilitare care se deplasau pe un drum neamenajat între localitățile Dunăreni și Rasova.
În urma interceptării autovehiculelor, au constatat faptul că acestea erau conduse de către doi cetățeni români, unul în vârstă de 35 de ani, celălalt minor, în vârstă de 16 ani, iar în urma controlului efectuat au descoperit în interiorul acestora, douăzeci butoaie de tablă, care conțineau cantitatea totală de 3000 litri de motorină, pentru care nu existau documente justificative.
Întreaga cantitate de motorină a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor, iar în cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tăinuire și conducerea unui autovehicul fără permis de conducere.