Cetățean turc cu pașaport fals depistat la PTF Negru Vodă

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Negru Vodă au descoperit un cetățean turc care a prezentat un document de călătorie fals.

În data de 09.02.2022, în jurul orei 16:00, la Punctul de Trecere a Frontierei Negru Vodă, judeţul Constanţa, poliţiştii de frontieră au efectuat, pe sensul de intrare în ţară, controlul specific unui microbuz, înmatriculat în Ucraina, condus de un cetațean ucrainian, în vârstă de 43 ani, având și șase pasageri, prezentând toți pentru control pașapoarte ucrainiene.

În urma verificării documentelor de călătorie,  polițiștii de frontieră au descoperit faptul că paşaportul prezentat pentru control de către o persoană de sex feminin în vârstă de 33 de ani, respectiv un pașaport emis de Ucraina, nu îndeplinește condițiile de formă și de fond, acesta fiind fals. În urma verificărilor preliminare a rezultat faptul că persoana în cauză este cetățean turc, nevorbitor de limba ucrainiană.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trecere ilegală a frontierei de stat,  fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals iar la finalizarea cercetărilor vor fi dispuse măsurile legale care se impun.

Cetățeanul turc a fost predat către autoritățile de frontieră bulgare, în baza Acordului de readmisie între România și Republica Bulgaria.

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe