Bunuri susceptibile a fi contrafăcute, în valoare de peste 720.000 lei, descoperite de polițiștii de frontieră

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă împreună cu lucrătorii vamali de la Biroul Vamal Constanța Sud au descoperit în trei microbuze și semiremorcile acestora, articole vestimentare în valoare de peste 720.000 lei, susceptibile a fi contrafăcute.

În data de 26.11.2018, în Punctul de Trecere a Frontierei Ostrov s-au prezentat pentru a intra în țară trei microbuze și trei semiremorci înmatriculate în Ucraina la volanul cărora se aflau doi cetățeni ucraineni în vârstă de 40 de ani, respectiv 32 de ani și un cetățean român în vârstă de 27 de ani.

Existând suspiciuni cu privire la mărfurile transportate, poliţiştii de frontieră i-au condus în Portul Constanța Sud - Agigea în vederea efectuării unui control fizic asupra vehiculelor şi remorcilor acestora.

Astfel, în perioada 26-28.11.2018, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă împreună cu lucrătorii vamali au efectuat controlul amănunțit, fiind descoperite 4.154 articole vestimentare susceptibile a aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală al unor mărci cunoscute.

Bunurile, a căror valoare dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă se ridică la suma totală de aproximativ 728.300 lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor de către lucrătorii vamali, iar poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate, în toate cele trei cazuri, la finalizare fiind dispuse măsurile legale care se impun.

  • Bunuri  susceptibile a fi contrafăcute,  în valoare de       peste 720.000 lei, descoperite de polițiștii de frontieră
  • Bunuri  susceptibile a fi contrafăcute,  în valoare de       peste 720.000 lei, descoperite de polițiștii de frontieră
  • Bunuri  susceptibile a fi contrafăcute,  în valoare de       peste 720.000 lei, descoperite de polițiștii de frontieră
  • Bunuri  susceptibile a fi contrafăcute,  în valoare de       peste 720.000 lei, descoperite de polițiștii de frontieră

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe