Autoturisme în valoare de 123.000 lei, căutate de autoritățile din Polonia și Slovacia, descoperite de poliţiştii de frontieră

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit două autoturisme marca Opel Astra și Mercedes , căutate de către autoritățile din Polonia și Slovacia, aflate în posesia unor cetăţeni ucrainieni.

În ziua de 10.11.2022, în jurul orei 16:00, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Isaccea, au efectuat controlul de intrare în țară asupra unui autoturism marca Opel Astra, condus de către un cetățean ucrainean în  vârstă de 30 de ani.

În urma verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că autoturismul figurează fiind semnalat ca bun căutat în vederea confiscării, alertă introduse de autorităţile din Polonia.

Totodată, în jurul orei 20:00 au efectuat controlul de intrare în țară asupra unui autoturism marca Mercedes Benz, condus de către un cetățean ucrainean în  vârstă de 33 de ani.

În urma verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că autoturismul figurează fiind semnalat ca bun căutat în vederea confiscării, alertă introduse de autorităţile din Slovacia.

Autoturismele, evaluate la aproximativ 123.000 lei, au fost indisponibilizate la sediul instituției pentru continuarea cercetărilor.

În acest caz, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tăinuire, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.

  • Autoturisme în valoare de 123.000 lei, căutate de autoritățile din Polonia și Slovacia, descoperite de poliţiştii de frontieră
  • Autoturisme în valoare de 123.000 lei, căutate de autoritățile din Polonia și Slovacia, descoperite de poliţiştii de frontieră

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe