Autoturism de lux căutat de autoritățile din Germania, descoperit de polițiștii de frontieră constănțeni

În data de 27.12.2020, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au desfășurat, în baza unor informații, o acțiune pe linia prevenirii și combaterii traficului internațional cu autoturisme furate.

Astfel, a fost depistat, pe raza municipiului Constanța, un autoturism de lux, înmatriculat în România, despre care existau informaţii că se află în atenţia autorităţilor.

În urma verificărilor specifice, s-a constatat că vehiculul figurează ca bun căutat pentru confiscare, alertă introdusă de autoritățile din Germania.

Autovehiculul aparținea unui cetățean român, în vârstă de 38 de ani, domiciliat pe raza județului Tulcea, care a declarat că l-a achiziționat fără a cunoaște faptul că ar fi furat.

De asemenea, la fața locului a fost prezent și un echipaj al Poliției Locale, care a aplicat o sancțiune contravențională pentru parcare neregulamentară.

Autoturismul, în valoare de aproximativ 1.000.000 lei, a fost indisponibilizat la sediul Gărzii de Coastă, iar poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.

  • Autoturism de lux căutat de autoritățile din Germania, descoperit de polițiștii de frontieră constănțeni

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe