Autoturism căutat de autoritățile din Spania, indisponibilizat la sediul Gărzii de Coastă

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, în cooperare cu polițiști din cadrul I.P.J. Constanța, au identificat pe raza judeţului Constanţa un autoturism în valoare de aproximativ 43.200 de lei, care era căutat de autoritățile din Spania.

În data de 25.02.2020, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă în cooperare cu polițiști din cadrul I.P.J. Constanța au identificat, pe raza judeţului Constanţa, un autoturism, înmatriculat în Spania.

La volanul acestuia se afla un cetăţean român, în vârstă de 38 de ani, domiciliat pe raza judeţului Constanţa.

În urma verificărilor specifice, s-a constatat că vehiculul figurează ca „bun căutat pentru confiscare“, alertă introdusă de autorităţile din Spania.

Autoturismul, în valoare de 43.200 de lei, a fost indisponibilizat la sediul Gărzii de Coastă, iar poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.

  • Autoturism căutat de autoritățile din Spania,  indisponibilizat la sediul Gărzii de Coastă
  • Autoturism căutat de autoritățile din Spania,  indisponibilizat la sediul Gărzii de Coastă

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe