Articole vestimentare contrafăcute descoperite la S.P.F. Ostrov

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Ostrov au descoperit bunuri susceptibile a fi contrafăcute, în valoare totală de 4.500 lei, inscripţionate cu numele unor mărci cunoscute.

În data de 15.04.2021, la Punctul de Trecere a Frontierei comun Silistra - Ostrov, judeţul Constanţa, s-a prezentat pentru a intra în ţară, la volanul unui autoturism înmatriculat în Republica Bulgaria, un cetățean moldovean, în vârstă de 39 de ani şi un pasager, cetățean moldovean, în vârstă de 36 de ani.

În urma controlului efectuat asupra autoturismului, poliţiştii de frontieră au descoperit, ascunse în bagajele autoturismului, 43 articole vestimentare. Toate bunurile purtau însemnele unor mărci cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute.

Persoanele în cauză au declarat că a achiziționat bunurile din Turcia în scopul personal.

Bunurile, în valoare de peste 4.500 lei  dacă ar fi fost comercilaizate ca și produse de marcă, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar în cauză poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată.

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe