9.800 ţigarete de contrabandă, descoperite într-un autovehicul condus de un cetățean român

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Cernavodă au descoperit într-un autovehicul condus de un cetățean român 9.800 țigarete de contrabandă.

În data de 29.02.2020, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Cernavodă, aflându-se în exercitarea atribuțiunilor de serviciu, la intrarea în localitatea Cernavodă, au efectuat semnalele regulamentare de oprire a unui autoturism, înmatriculat în România, care se deplasa pe direcția Fetești.

Persoana aflată la volanul autoturismului nu s-a conformat și a mărit viteza de deplasare, însă acesta a fost prins la scurt timp de către polițiștii de frontieră.

În cadrul verificărilor, s-a stabilit că șoferul este cetățeanul român T.M., în vârstă de 32 de ani, domiciliat pe raza județului Ialomița.

De asemenea, polițiștii de frontieră au descoperit în autovehicul 9.800 țigarete (490 pachete) pentru care șoferul nu a putut prezenta documente justificative.

În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă,  iar întreaga cantitate de țigări, în valoare de aproximativ 4.900 lei a fost ridicată în vederea confiscării.

  • 9.800 ţigarete de contrabandă,  descoperite într-un autovehicul condus de un cetățean român

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe