792 de sticle ce conţineau băuturi alcoolice, introduse în țară prin folosirea de acte nereale, depistate in Portul Constanța Sud Agigea

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, împreună cu inspectorii vamali au descoperit în Portul Constanţa Sud Agigea, într-un container sosit din S.U.A., 792 de sticle care conţineau băuturi alcoolice, ce urmau să fie introduse în țară, prin folosirea de acte nereale. 

În data de 05.09.2022, polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au efectuat, în cooperare cu inspectori vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanța Sud, controlul fizic asupra unui container sosit în Portul Constanta Sud Agigea din S.U.A., care era destinat unei societăţi comerciale din București. 

Astfel, în urma verificărilor amănunţite, s-a constatat că, în interior, se aflau 792 de sticle care conţineau băuturi alcoolice, în cantitate totală de aproximativ 594 litri, nedeclarate autorităţilor vamale.

Produsele, în valoare de peste 75.000 lei,  au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de contrabandă și  folosirea de acte nereale.

  • 792 de sticle ce conţineau băuturi alcoolice, introduse în țară prin folosirea de acte nereale, depistate in Portul Constanța Sud Agigea
  • 792 de sticle ce conţineau băuturi alcoolice, introduse în țară prin folosirea de acte nereale, depistate in Portul Constanța Sud Agigea

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe