50 kilograme de peşte, confiscate de polițiștii de frontieră

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Pardina au depistat, în zona de competență, trei cetăţeni români care transportau, într-un autoturism, 50 kilograme de pește, fără documente legale.

În data de 27.08.2019, poliţiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Pardina, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au oprit pentru control în zona Podului Roșu Sireasa, pe raza localității Ceatalchioi, un autovehicul înmatriculat în România în care se aflau trei cetățeni români, cu vârste cuprinse între 42 și 59 de ani, domiciliați pe raza județului Vrancea.

În urma controlului efectuat asupra autoturismului, polițiștii de frontieră au descoperit, în habitaclul autovehiculului, cantitatea de 50 kilograme de peşte, diferite specii, pentru care persoanele în cauză nu deţineau documente legale.

Întreaga cantitate de peşte a fost predată unei societăţi comerciale de profil, conform procedurilor legale, iar poliţiştii de frontieră fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deținere și transport fără documente legale al peștelui, la finalizare fiind luate măsurile legale care se impun.

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe