30 kg de sturion, fără documente legale, descoperite de polițiștii de frontieră


Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Chilia au depistat în zona de competență doi cetăţeni români care dețineau 30 de kilograme de peşte, din familia sturionilor, fără documente legale.  

În data de 20.04.2020, poliţiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Chilia, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au oprit pentru control, în zona Grindul Stipoc, un autoturism, în care se aflau doi cetățeni români, în vârstă de 33, respectiv 35 de ani, domiciliați pe raza judeţului Tulcea.

În urma controlului efectuat asupra autovehiculului, polițiștii de frontieră au descoperit, cantitatea de 30 kg pește (66 bucăți), din specia cegă, în stare congelată, pentru care persoanele în cauză nu deţineau documente legale.

Totodată, cei doi bărbați, au prezentat declarațiile pe proprie răspundere prevăzute de Ordonanțele Militare, care nu erau completate corespunzător cu motivul și locul deplasării.

Cantitatea de peşte a fost redată mediului natural, conform procedurile legale, iar poliţiştii de frontieră fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de deținerea și transportul sturionilor capturați pe teritoriul României din habitatele piscicole naturale și fals în declarații.

  • 30 kg de sturion, fără documente legale, descoperite de polițiștii de frontieră

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe