Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă împreună cu polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța au desfăşurat o acţiune comună pe linia prevenirii și combaterii traficului și furturilor de autovehicule. În acest context, au fost identificate cinci autoturisme, în valoare de aproximativ 60.000 euro, căutate de alte state membre ale Uniunii Europene.
În perioada 21-23 martie a.c., polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă împreună cu polițiștii de investigații criminale din cadrul I.P.J. Constanța au identificat, pe raza județului Constanța, cinci autoturisme care figurau ca fiind căutate de către autoritățile străine.
Astfel, pe raza municipiului Constanța, polițiștii au identificat două autoturisme, în posesia a doi tineri, ambii în vârstă de 22 de ani, care figurau ca fiind căutate de către autoritățile din Franța, respectiv Belgia.
Alte 3 autoturisme au fost identificate pe raza județului Constanța, în posesia a trei bărbați cu vârste cuprinse între 29 și 30 de ani, care figurau căutate de către autoritățile din Belgia (un autoturism) și Austria (două autoturisme).
Autovehiculele, în valoare totală de 59.000 euro, au fost indisponibilizate și depozitate la sediul Gărzii de Coastă și la sediul I.P.J. Constanța.
Polițiștii constănțeni continuă cercetările, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire.