Comunicare

Permis de conducere fals, obținut cu 300 de euro

Autoturism şi ţigarete de contrabandă reţinute după o urmărire

Căutat de peste şapte ani de autorități, depistat de polițiștii de frontieră la Rădăuți Prut

 Zeci de litri de alcool ilegal depistați la intrarea în țară

Carte de identitate românească falsă, obținută cu doar 100 de euro

Vasluian depistat în trafic conducând un ansamblu rutier, fără drept

La volan cu un permis nerecunoscut de legea română

Permisul de conducere exista, dar dreptul era suspendat

S-a ales cu un dosar penal în locul fratelui

Contrabandist căutat de autorități, depistat la controlul de frontieră

A uitat că transportă o armă neletală, iar acum este cercetat penal

Asigurare falsă descoperită la controlul de frontieră

Ieşean la volanul unui ansamblu auto, deşi avea dreptul de a conduce suspendat

Scandalul în familie i-a adus o lucrare penală

Cetățean moldovean căutat de mai bine de trei ani, depistat la controlul de frontieră

Carte de identitate românească falsă, descoperită la controlul de frontieră

Cu autoturism radiat din circulație din 2019

Ţigări ilegale în valoare de 1.700 lei plătite cu amendă de 6.000 lei

Autoturism radiat din circulație, descoperit în trafic

S-a ales cu dosar penal după ce a fugit de polițiștii de frontieră

Amendă de 6000 de lei achitată pe loc pentru țigări ilegale în valoare de 1900 lei

Informare privind desfășurare unor acțiuni de mentenanţă pe coronamentul barajului Stânca Costeşti, în zona adiacentă Punctului de Trecere a Frontierei Stânca

Vasluian depistat cu peşte furat

Vasluian depistat cu peşte furat

Autoturism suspectat a fi clonat, reținut la Albița

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe