Anunț suspendare procedură de concurs privind ocuparea funcției vacante de conducere de comandant șalupă fluvială-SPF Galați
Anunț cu rezultatele obținute la concursul pentru ocuparea funcției de conducere vacante de șef PPF ALBIȚA-SPF HUSI
Fals procurat cu suma de 200 de euro, oprit la intrarea în țară
Șase cărți de identitate false, cu destinația Germania, descoperite la controlul de frontieră
Metodă inventivă de ascundere a ţigărilor
Conducea un ansamblu rutier, fără să aibă acest drept
A uitat arma neletală în borsetă, iar acum este cercetat penal
Permis de conducere fals, obținut cu 300 de euro
Autoturism şi ţigarete de contrabandă reţinute după o urmărire
Carte de identitate românească falsă, obținută cu doar 100 de euro
Zeci de litri de alcool ilegal depistați la intrarea în țară
Căutat de peste şapte ani de autorități, depistat de polițiștii de frontieră la Rădăuți Prut
Vasluian depistat în trafic conducând un ansamblu rutier, fără drept
S-a ales cu un dosar penal în locul fratelui
La volan cu un permis nerecunoscut de legea română
Permisul de conducere exista, dar dreptul era suspendat
Plățile efectuate în luna aprilie 2023
Contrabandist căutat de autorități, depistat la controlul de frontieră
A uitat că transportă o armă neletală, iar acum este cercetat penal
Scandalul în familie i-a adus o lucrare penală
Ieşean la volanul unui ansamblu auto, deşi avea dreptul de a conduce suspendat
Asigurare falsă descoperită la controlul de frontieră
Cetățean moldovean căutat de mai bine de trei ani, depistat la controlul de frontieră
Carte de identitate românească falsă, descoperită la controlul de frontieră

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe