Remorcă radiată din circulație, descoperită în trafic
Carte de identitate falsă procurată cu 150 de euro, descoperită de poliţiştii de frontieră
Autoturism de lux, căutat de autorităţile din Italia, descoperit la Albița
Rezultatele la proba de interviu, după soluționarea contestațiilor, la concursul organizat pentru ocuparea a trei funcții contractuale de execuție, de personal contractual
Rezultatele finale după cele două probe la concursul organizat pentru ocuparea a trei funcții contractuale de execuție, de personal contractual
Rezultatele finale după cele două probe la concursul organizat pentru ocuparea a două funcții contractuale de execuție, de personal contractual
Autocamion în valoare de 150.000 lei, semnalat furat din Belgia, oprit la Albița
Conducea un ansamblu rutier, fără să deţină permis de conducere valabil
Test PCR fals, prezentat la controlul pentru trecerea frontierei
Trei permise de conducere false descoperite asupra unui cetățean din Republica Moldova
A fost depistat la controlul de frontieră conducând un autoturism radiat din circulaţie
Lista cu veniturile salariale nete achitate personalului pentru luna ianuarie 2022
Anunț privind rezultatele la interviu, în cadrul concursului pentru ocuparea adouă funcții vacante de execuție, de personal contractual
Anunț privind rezultatele la interviu, în cadrul concursului pentru ocuparea a trei funcții vacante de execuție, de personal contractual
Cetăţean francez la volan deşi nu avea acest drept
Doi bărbaţi depistaţi în timp ce furau cablu de comunicaţii
Permise de conducere similare celor emise de autorităţile din R. Moldova, false, descoperite la controlul de frontieră
Teste PCR false, prezentate la controlul pentru trecerea frontierei
Două persoane care nu aveau dreptul de a conduce, surprinse la volan de polițiștii de frontieră hușeni
Fals procurat cu 100 de euro, descoperit la controlul de frontieră
Gălățean fără permis de conducere, epistat conducând un ansamblu rutier
Anunț privind susținerea interviului pentru ocuparea funcțiilor de personal contractual
Anunț cu rezultatele la proba scrisă pentru ocuparea a două posturi de personal contractual
Anunț cu rezultatele la proba scrisă pentru ocuparea a trei posturi de personal contractual

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe