Peste un kilometru de plase ilegale scoase de polițiștii de frontieră de pe râul Prut
Butelii cu agent refrigerant reținute pentru transport ilegal și contrabandă la PTF Oancea
Aflat fără drept la volan, sancționat penal de polițiștii de frontieră hușeni
Autoturism căutat pentru confiscare, descoperit la Racovăț
Autoturism în valoare de 200.000 de lei, furat din Cehia, descoperit la Albița
Participant la trafic depistat conducând un ansamblu rutier, deşi permisul de conducere deţinut nu îi conferea acest drept
Autoturism radiat în Lituania, descoperit de polițiștii de frontieră botoșăneni
La volan sub influența băuturilor alcoolice
Prețul unui permis de conducere fals - 2.500 de euro și un cumul de infracțiuni
Remorcă cu număr fals de înmatriculare, depistată la controlul de frontieră
Întâlnire de lucru între reprezentanții Poliției de Frontieră Române și cei ai Republicii Moldova, la Botoșani
Dosare penale pentru doi cetățeni moldoveni care au săvârșit infracțiuni la regimul circulației rutiere
Autoturism, în valoare de aproximativ 102.000 de lei,  căutat de autoritățile din Italia, descoperit la Sculeni
Moldoveni descoperiți la volan, fără drept, cercetați penal
Conducător auto profesionist depistat la volanul unui autocar, deşi nu avea acest drept
Alcool ascuns printre bagaje, descoperit de poliţiştii de frontieră din PTF Oancea
Urmărit internațional pentru omor, depistat de polițiștii de frontieră la Stânca
Remorcă cu număr fals de înmatriculare, depistată la controlul de frontieră de poliţiștii de frontieră hușeni
Botoșănean la volan fără a deține permis de conducere internațional
La volanului unui autoturism fără drept de circulaţie în România
Prețul unui pașaport fals - 300 de euro și un dosar penal
Anunț rezultate evaluare psihologică - Academie 2025
Vasluian la volanul unui autoturism neînmatriculat
A încercat să iasă din țară la volan, fără a avea permis de conducere

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe