Poliţiştii de frontieră români continuă să salveze vieți în apele Mării Egee


Aflați în misiune FRONTEX  în cadrul Operaţiunii Maritime Comune „EPN POSEIDON  SEA”, polițiștii de frontieră de pe nava maritimă de patrulare MAI 1102 a Gărzii de Coastă au salvat 46 de persoane, dintre care 11 copii, care erau pe o ambarcațiune ce risca să se scufunde în apele Mării Egee.
Persoanele salvate, cetățeni sirieni, au fost transportate în Portul din Chios și predate în siguranță autorităților elene, pentru efectuarea procedurilor specifice.
De la începutul acestui an, de când sunt detașați în Grecia, polițiștii de frontieră români au salvat, individual, dar și în cooperare cu autoritățile elene și cu echipele Frontex, 624 persoane care se aflau în pericol, la bordul unor ambarcațiuni de mici dimensiuni, în apele Marii Egee.

În data de 12 aprilie a.c., ora 08.15, echipajul navei MAI 1102, aflat în misiune de supraveghere a frontierelor maritime externe ale Uniunii Europene, în cadrul Operațiunii Comune „EPN POSEIDON SEA”, coordonată de Agenția FRONTEX, a primit o solicitare de la Centrul de Coordonare Maritimă din Chios referitoare la existența unei ambarcațiuni de mici dimensiuni, supraîncărcată cu persoane, care se afla în pericol de scufundare în Marea Egee.

Polițiștii de frontieră români au identificat ambarcațiunea semnalată, pe care se aflau zeci de persoane.

După evaluarea situației la fața locului și având în vedere supraaglomerarea ambarcațiunii și riscul de a se scufunda, polițiștii de frontieră români au început acțiunea de salvare. La bordul navei au fost transbordate 46 de persoane, 22 de bărbați, 13 femei și 11 copii, care au declarat că provin din Siria.

Polițiștii de frontieră  le-au oferit asistență și hrană,  iar câteva ore mai târziu, acestea au fost debarcate în Portul Chios și predate autorităților elene, pentru efectuarea procedurilor specifice (asistență medicală, identificare, înregistrare, amprentare etc.).

De la începutul detașării în Grecia (ianuarie 2017), alături de echipajele celorlalte nave aparținând statelor membre ale U.E., detașate de Agenția Frontex în Grecia, în cadrul Operațiunii Comune „EPN POSEIDON SEA”, polițiștii de frontieră români de pe nava Gărzii de Coastă au salvat 624 persoane care se aflau in pericol, la bordul unor ambarcațiuni de mici dimensiuni, în apele teritoriale elene.

Informații de Background 

Timp de 4 luni, începând cu 1 ianuarie a.c., nava maritimă de patrulare MAI 1102 din cadrul Gărzii de Coastă, cu un echipaj de 23 de polițiști de frontieră la bord, desfăşoară, în cadrul Operațiunii Comune „EPN POSEIDON SEA”, misiuni de supraveghere (patrulare, cercetare, căutare şi salvare) la frontierele maritime externe ale Uniunii Europene, în Marea Egee, alături de celelalte state membre U.E. participante la misiune.

De asemenea, în cadrul aceleiaşi operaţiuni comune, Poliţia de Frontieră a detaşat în cadrul Centrului Internaţional de Coordonare – I.C.C. din Atena doi ofiţeri de legătură, care menţin permanent legătura între nava maritimă detaşată de P.F.R. pe teritoriul Greciei şi Centrul Operaţional de Coordonare al I.G.P.F, precum şi între nava maritimă şi reprezentanţii Sectorului Operaţiuni Maritime din cadrul Agenţiei FRONTEX.

Menționăm faptul că Operațiunea ”Poseidon Sea”, la care iau parte polițiștii de frontieră români, este finanțată de Uniunea Europeană și coordonată de Agenția Frontex, iar responsabilitatea informațiilor din materialul de presă aparține Poliției de Frontieră Române.

  • Poliţiştii de frontieră români continuă să salveze vieți în apele Mării Egee
  • Poliţiştii de frontieră români continuă să salveze vieți în apele Mării Egee
  • Poliţiştii de frontieră români continuă să salveze vieți în apele Mării Egee
  • Poliţiştii de frontieră români continuă să salveze vieți în apele Mării Egee

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe