Patru cetățeni din Afganistan și unul din India, depistați în timp ce intenționau să treacă ilegal frontiera în Serbia


Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Jimbolia au depistat patru cetăţeni afgani şi un indian, solicitanţi de azil în România, care au încercat să iasă ilegal din România spre Serbia, pe la „frontiera verde”.

În data de 05.02.2017, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Jimbolia - I.T.P.F. Timişoara au declanşat o acţiune specifică pe linia combaterii migraţiei ilegale, în urma căreia au depistat în apropierea localității de frontieră Clarii Vii, judeţul Timiş, cinci cetățeni străini care se îndreptau spre frontiera cu Serbia și  care nu îşi justificau prezenţa în zonă.

Cei în cauza, trei bărbaţi, o femeie şi un minor, au fost conduşi la sediul Poliţiei de Frontieră Jimbolia pentru cercetări.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că patru dintre persoanele depistate sunt din Afganistan (doi bărbaţi în vârstă de 24 și 31 ani, o femeie în vârstă de 29 ani şi fiul acesteia în vârstă de 5 ani) şi una din India (un bărbat în vârstă de 42 de ani), toți solicitanţi de azil în România. Pe timpul cercetărilor acestea au declarat că doreau să iasă ilegal din România pentru a ajunge în state din vestul Europei.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, cele cinci persoane fiind preluate de lucrători din cadrul Centrului de Cazare şi Proceduri pentru Solicitanţii de Azil Bucureşti.

  • Patru cetățeni din Afganistan și unul din India, depistați în timp ce intenționau să treacă ilegal frontiera în Serbia

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe