In perioada 1919 - 1940, Corpul de Graniceri s-a reorganizat in mai multe randuri pe brigazi, regimente si companii, numarul brigazilor si regimentelor fiind la inceput una, respectiv trei, ajungand, in anul 1935, la patru, respectiv opt mari unitati si unitati. Tot in aceasta perioada s-a infiintat Grupul Navelor de Graniceri, cu salupe si ambarcatiuni auxiliare.
           Alte schimbari si reorganizari, dupa cum se va vedea mai departe, au avut loc in conditiile amputarilor teritoriale si ale celui de-al doilea razboi mondial, precum si ca urmare a instalarii noului regim politic din Romania, in anul 1944.
           In ce priveste organizarea si controlul in Punctele de Trecere a Frontierei, prin Decizia nr. 8571 din 1 aprilie 1903, ministrul de interne Vasile Lascar, in temeiul Legii Politiei si Legii nr. 1385 din 18 aprilie 1892 pentru organizarea serviciului administratiunei centrale a Ministerului de Interne, a dispus organizarea Directiunii administratiunei generale a personalului si sigurantei generale in doua servicii, respectiv Serviciul administratiunei generale si contenciosului si Serviciul politiei generale si statisticii. Acestuia din urma i s-au fixat, intre atributiuni, Legea asupra strainilor si Regulamentul pentru biletele de libera trecere privind Expulzari; Extradari; Izgoniri ale vagabonzilor si oamenilor fara capatai; Aranjamentele si Conventiile internationale; Politia de fruntarie; Controlul eliberarii pasapoartelor; Scutirea de vize si orice chestiuni relative la pasapoarte si documente de calatorie nationale si straine etc. Conform "Legii de organizare a Politiei Generale a Statului" din 1 aprilie 1903 "activitatea de la frontiera intra in competenta politistilor care actioneaza in zone in care apar si probleme de aceasta natura". Ei trebuiau sa semnaleze si sa ia masurile ce se impuneau in cazuri de comploturi si uneltiri impotriva sigurantei statului, de supraveghere a punctelor de trecere la fruntarii, de executare a expulzarilor, de reglementare a intrarii si sederii strainilor in tara, pentru aplicarea legii si regulamentelor. In 1908, o noua lege a reglementat mai bine activitatea institutiei privind controlul trecerilor de frontiera, prevazand ca Politia de la Punctele de Frontiera si din porturi sta sub conducerea directa a ministrului de interne, care o exercita prin Directorul Politiei si Sigurantei Generale. Dreptul de control si disciplina trecea asupra acestui director in ce privea personalul politienesc de la punctele de frontiera si porturi.
           O circulara a ministrului de interne din 18 iunie 1903, adresata prefectilor de judete si prefecturilor de politie din Bucuresti si Iasi, sublinia defectiunile existente in sistemul de paza si supraveghere a granitelor si masurile ce trebuiau intreprinse pentru lichidarea acestora: "..Pana acum a intrat in tara cine a vrut, pe unde a vrut, fara sa ne preocupam indeajuns de unde vin, pentru cine vin si unde merg. Aceasta stare de lucruri care constituie un pericol vadit pentru ordinea si siguranta interna a statului nu mai poate fi tolerata. Va rog, prin urmare, a avea deosebita priveghere asupra executarii serviciului de politie in punctele de fruntarii, fie ca acest serviciu ar fi de indeplinit de ofiteri de politie speciali, fie ca ar fi de indeplinit de agentii vamali sau de sefii de gari, si de alti ofiteri si agenti de politie special insarcinati in puterea legii". In temeiul legii din 1903 a fost elaborat si sanctionat prin Decretul Regal nr. 1187 din 13 martie 1904 "Regulamentul asupra serviciului de politie la punctele de fruntarie in porturi si gari", impreuna cu "Instructiunile de aplicare" ale acestuia, care au jalonat timp de jumatate de secol activitatea in punctele de control ale granitei. Prin aceleasi norme s-a prevazut si modul in care erau incadrate cu politisti principalele puncte de frontiera din gari, porturi si puncte de frontiera terestre.
           In punctele de trecere cu un trafic mai intens si unde apareau probleme specifice s-a suplimentat cu posturi de jandarmi pedestrii, detasati din companiile din apropierea frontierei. "Acestia au calitatea de agenti de politie si sunt pusi sub ordinele imediate ale sefului punctului, care singur este in drept a hotari cum pot ei sa-si faca serviciul" - subliniau documentele.
           Un capitol important si semnificativ in structura si substanta Regulamentului si instructiunilor privind serviciul de politie la punctele de "fruntarie" l-a reprezentat cel privind formalitatile si procedurile efectuate la "controlul calatorilor".
           Sunt stipulate prevederi referitoare la verificarile politienesti, atat pentru sensul de intrare in tara cat si pentru cel de iesire, separat pentru calatorii straini si pentru cei romani.
           In acest act normativ apar, pentru prima data, prevederi unitare, cuprinzatoare si detaliate, asupra institutiei controlului la trecerea peste frontiera de stat romana care, pe parcursul anilor, vor capata consistenta si eficacitatea pe care a urmarit-o legiuitorul roman al inceputului de secol XX. Prevederile juridice, care consfinteau, la acea vreme, statutul deplasarilor strainilor in Romania, incorporau in suportul lor legal principiul ca traversarea frontierelor nationale se putea realiza numai in baza documentelor de calatorie valabile si recunoscute cat si a vizelor aplicate de reprezentantele diplomatice si consulare ale tarii noastre in strainatate.
           Un segment important al osaturii reglementarilor controlului efectuat in punctele de frontiera se constituia in enumerarea si individualizarea cauzelor ce determinau refuzul intrarii in Romania a unor straini.