Schimbari importante a cunoscut institutia granicereasca dupa Tratatul de la Adrianopole (1829), cand Tarile Romane si-au putut crea armate proprii - militiile nationale pamantene. Potrivit prevederilor Regulamentului Organic, indatoririle noii ostiri constau indeosebi in "paza granitilor, a carantinelor si a vamilor, cordonul de sanatate, slujba dinlauntru, slujba oraselor si judetelor, privegherea lucratoare pentru implinirea dajdiilor...". Totalul cadrelor militiilor era de 4.673 oameni. O insemnatate deosebita pentru evolutia viitoare a sistemului de control al trecerilor peste granita l-au avut si prevederile Regulamentului pentru Carantina, cuprins la cap.VI in Regulamentul Organic al Tarii Romanesti, pus in aplicare la 1 iulie 1831. In viziunea acestui document scopul instituirii carantinelor era ca sa pazeasca Valahia de biciul naprasnicii boli a ciumei: "astfel, se va aseza pa marginea d-a stanga Dunarii un cordon de sanatate nestramutat". El era pazit de militia pe toata marginea Dunarii dinspre Tara Romaneasca, de la hotarul austriac pana la varsarea Siretului in Dunare, iar numarul militarilor pentru paza se cifra la 1.466 oameni, din care 1.122 pedestri si 344 calareti.
           Conform art. 196, orice calator care venea in carantina era indatorat, daca era european, sa-si arate pasaportul, iar daca era locuitor dupa marginea Dunarii trebuia sa aiba "teschereaua dregatorilor locului, dupa cum s-au urmat totdeauna".

           Cei care intrau in Valahia si erau inarmati, potrivit art. 199, in scopul trecerii cordonului sanatatii erau indatorati sa lase armele la cancelaria Carantinei pana la reintoarcere.
           Porunca Divanului Printipatului Valahiei din 16 decembrie 1829 catre locuitorii tarii vorbea despre desfiintarea vamilor interioare, despre libertatea comertului in cuprinsul tarii si despre stabilirea unei vami de import si export de 3 %.
           Treptat, apoi, sistemul de la granita se perfectioneaza, se stabilesc sectoare de responsabilitate, norme si procedee noi de executare a pazei, a controlului in functie de specificul frontierelor (munte, apa). Apar, totodata, uniformele militare cu specific romanesc.
           In anul 1834, pe timpul Regulamentului Organic, s-a infiintat pentru prima data, in Muntenia, Corpul Granicerilor, intocmindu-se "Proectul asupra pazei Dunarei si a granitei dinspre Austria si Moldova". Paza granitei se facea in punctele mai importante de catre Oastea permanenta, iar in punctele secundare, atat pe linia Dunarii cat si pe frontiera muntoasa si spre Moldova de catre Cordonasi (la Dunare), Potecasi sau Pichetasi (la munte) si care se luau din oamenii satelor din apropierea frontierei. Pentru paza unui punct secundar concura 120 de familii. Fiecare sat trebuia sa aiba in permanenta un caprar, patru oameni inarmati si un vaslas, cu imbracamintea si hrana lor. Hrana li se dadea de catre sateni, in bani, socotit 20 de parale pe zi pentru fiecare ostas. Aceasta stare a durat pana in 1850 cand prin "Legea pentru Organizatia Granicerilor" se ia ostirei paza frontierelor si se da satelor. Legea stabilea ca 120 de familii sa aiba de pazit patru pichete. Pichetele de la Dunare aveau cate 22 oameni, cele de la granita cu Austria cate 14, iar cele dinspre Moldova cate 7 oameni. Paza se facea in doua schimburi, a cate o saptamana.

           In total, pe marginea Dunarii erau 222 pichete, pe frontiera cu Austria 154, iar spre Moldova 103, pentru ele fiind nevoie de 7.761 graniceri.
           Un alt moment important in evolutia institutiei este cel din 1850, cand Barbu Dimitrie Stirbei "Domnul stapanitor a toata Tara Romaneasca" a dat "Legiuirea granitelor" nr. 129/14 iulie 1850 pentru Organizatia Granicerilor, votata de Divan la 23 iulie 1850, un fel de regulament (in limba chirilica), in care stabileste modul de asigurare a pazei si controlului granitelor, incadrarea cu personal, numarul pichetelor (222 pe Dunare, 154 pe granita cu Austria si 103 pe cea a Moldovei) si al oamenilor care le compuneau, pe fiecare parte de granita (4.484 pe linia Dunarii, 2156 pe granita cu Austria, 721 cu Moldova, dintr-un total de 7361 de persoane), consfintind aparitia armei granicerilor. Se prevedea, totodata, modul in care trebuia dotate pichetele cu armament si munitie, de tinere a evidentei si de plata a personalului. De mentionat ca exista o nota in care se precizeaza: "strajuirea granitei cu Moldova neavand trebuinta de organizatie ca la celelalte, mai mult chiar, pichetele de pe dansa pot sa se desfiinteze cu vremea... iar soldatii vor fi trimisi in alte locuri" (o anticipare a Unirii celor doua Principate).
           Legiuirea nr.129 din 14 iulie 1850 pentru Organizarea Granicerilor a adus unele modificari si completari privind "Regulile generale pentru strajuirea granitelor". Interesanta de mentionat este prevederea de la art. 7, care stipula ca "nimeni dintre strajuitorii pichetasi nu va fi intrebuintat la alta slujba decat la strajuire pentru care va raspunde comandirii".